Aşa se
separă apele în centrifuga istoriei
În
vremurile noastre hoţia şi crima sunt cele mai preţuite. Aşa cum pe vremuri
făceai carieră dacă învăţai bine şi erai respectat pentru altruism, acum ajungi
mai popular cu cât eşti mai venal, mai lipsit de caracter. Se vede cu ochiul
liber.
Guvernul
este condus de un fost(?) procuror suspectat la un moment dat că ar fi aruncat
un coleg pe geam. Mentorul său a avut, după cum era şi firesc, întâlnirile sale
cu Legea: a fost pe rând băgat - apoi scos - de la închisoare, incriminat,
sinucis, apoi victimizat şi în final lăudat ca reper moral al ţării - de către
colegii de Partid.
Unii
dintre potentaţii de ieri, grobieni şi unsuroşi, zac şi acum la răcoare. Alţii
stau la coadă să intre. Mai toţi se declară deţinuţi politici. Niciunul nu e
vinovat - toţi sunt zâne. Şi suferă, să ştiţi! Sunt stresaţi. Vă gândiţi niţel
câtă suferinţă se poate strânge pe un criminal care zace la închisoare? Aşa că
distinşii lor colegi din Parlament dau încă o dată dovada solidarităţii breslei
şi încearcă să voteze legea amnistiei. O fac cum se cuvine, noaptea, la ceas de
seară, hoţeşte, la şmecherie, la alba-neagra, aşa cum au fost educaţi de
sistem. Aşa cum stă bine oricărui bandit.
Între
timp baronii locali ţipă de “foame”. Nu le mai ajung pădurile decimate, taxele,
şpăgile şi afacerile. Ajung să ceară bani în gura mare. Aşa că gaşca politică
din Parlament, “emanată” de tot acest ghem incredibil de corupţie, se pune pe
lucru şi începe să voteze legi cu dedicaţie. Iar când sunt prinşi, emit scuze
halucinante. Cu cât mai sfruntate, cu atât mai paralizante. Au învăţat
şmecheria de la foştii ilegalişti.
Suntem
în plin picaj. Societatea, şandramaua asta prinsă cu sârmă, se învârte cu o
viteză tot mai mare, gata să se rupă în bucăţi sub presiunea degenerării. Jaful
devine tot mai nesimţit, minciunile tot mai sfruntate, spălarea pe creier tot
mai extremă, crimele mai odioase, setea de bani şi putere tot mai mare. Aşa se
separă apele în centrifuga istoriei. Se observă un simptom tipic al guvernelor
care stau să moară, care treptat devin autiste, hulite – statul devine tot mai
supărat pe stradă: dacă nu sunt femeile bătrâne din Pungeşti cele bătute de
scutieri, sunt tinerii şi presa din Piaţa Universităţii. Funia se apropie de
par. Cu cât un guvern este mai violent, cu atât este mai disperat.
Ponta nu
e economist. Altfel ar cunoaşte principiul fundamental al contabilităţii:
scadenţele nu pot fi evitate, ci doar amânate. Cu cât le amâni mai mult, cu
atât datoria devine mai mare.
‘Geaba
eviţi întrebări la conferinţe de presă, în zadar minţi de îngheaţă apele, de
pomană te dai zmeu. După ce ai isprăvit toate şmecheriile din tolbă, ceasul
continuă să ticăie. Ziua în care Familia va fi trasă în ţeapă pentru toate
nelegiuirile comise din ’46 încoace se apropie. Doar că obişnuiţi cum sunt să
câştige într-una, nu pot crede una ca asta.
Orice
baston dat în cap unui amărât de pe stradă, orice minciună rostită la TV, orice
hoţie, orice dezinformare din presa aservită, bate încă un cui în coşciugul
Familiei care conduce România prin minciună, jaf, crimă şi strâmbăciune.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu